În această serie de interviuri, te invităm să descoperi poveștile unor tineri ambițioși care, în privința antreprenoriatului, au trecut de la îndoială la încredere mai repede decât poți spune STUP. Pentru că au găsit aici o comunitate de specialiști dornici și pregătiți să le ușureze calea de la început. Și chiar mai mult decât atât. Despre ei și despre felul în care un nou început #SeFaceLaStup, poți citi aici în continuare.
Salut, Marian! Povestește-ne puțin despre afacerea ta.
Pentru iubitorii de parfumuri, există peste 80.000 de parfumuri în piață. Cele mai recenzate, căutate, cu notorietate, cele care lasă o urmă în piață sunt însă vreo 10.000. Ca să le descoperi pe toate, îți trebuie timp și bani, lucruri pe care de multe ori poate nu le ai. Atunci, îți vine în ajutor clubul de parfumerie By Scent Collection Club. Ca membru, clubul îți oferă posibilitatea să descoperi lunar parfumurile căutate, de designer sau de nișă, la un preț mic, pe bază de abonament.
Ce fel de parfumuri găsesc oamenii la By Scent?
Parfumuri originale, 100% autentice, luate direct de la casele de parfumerie și de la distribuitorii autorizați din Uniunea Europeană. În cazul caselor din Statele Unite, ca de exemplu Bond No. 9, achiziționăm parfumurile direct de la distribuitorii autorizați din Europa.
Cum ți-a venit ideea clubului de parfumerie?
Eu, soția și fetița noastră de șase ani avem o plăcere pentru călătorii, pentru descoperirea de locuri noi. Și de fiecare dată când facem lucrul acesta, vrem să călătorim cu cât mai multe tipuri de parfumuri : și mai de seară, și mai de zi, în funcție de note. Cum bagajele sunt neîncăpătoare, mereu am avut o provocare cu privire la ce sticluțe luăm pentru a putea transporta cât mai multe. Deci, spațiul din bagaj a fost primul trigger. Al doilea trigger a fost cantitatea. Oriunde căutam, inclusiv în duty-free-urile din aeroport, nu prea găseam sticluțe mici. Erau de 30 de ml, de 50 de ml, dar noi ne doream să cumpărăm unele și mai mici pentru a le putea testa acasă. Fiindcă interesul caselor de parfumerie e să vândă cantități mari, ne era foarte greu să rezolvăm acest aspect.
Asta până acum un an și ceva când, într-o călătorie, am gâsit în duty-free un set Bvlgari cu 4 sticluțe în miniatură, identice ca design cu cele mari, dar de numai 5 ml. Le-am luat, ne-am întors acasă și după vreo săptămână aleg să mă dau cu unul dintre ele pentru că mă pregăteam de un eveniment. Îl deschid și remarc că nu avea pulverizator, trebuia să aplici parfumul cu degetul. În toată dezamăgirea și enervarea resimțită atunci, mi-a venit ideea să fac eu tot ceea ce producătorii nu erau în stare. Așa s-a născut ideea Clubului de Parfumerie, unde parfumurile vin în sticluțe cu atomizor de calitate (nu ca cele de 5 ml existente pe piață care n-au nicio putere de pulverizare), cu un kit care să arate foarte frumos din punct de vedere al design-ului și cu beneficii pentru membri. Toată ideea afacerii a fost gândită din perspectiva noastră, a mea și a soției mele, de consumator.
Cum a fost drumul de la idee la implementare?
Ideea a evoluat foarte rapid în mintea mea. În practică, lansarea a durat mai mult decât m-aș fi așteptat pentru că sunt perfecționist și voiam ca lucrurile să fie foarte bine organizate de la început. Abia de curând am reușit să pun la punct tot conceptul și am lansat clubul în luna iulie, odată cu campania de promovare, de marketing digital, dezvoltată alături de partenerii din STUP.
Cum ai aflat de STUP și ce nevoie te-a adus aici?
Am fost targetat de reclamele de pe Facebook și Instagram. Mi s-a părut super ideea pentru că eu am mai deschis companii – atât pentru mine și soția mea, cât și pentru grupul international de firme pentru care am lucrat pana de curand – și știu cât de greu este să găsești parteneri. Mi s-a părut binevenit faptul că există cineva care te ajută în tot ceea vrei să faci pe partea operațională, de a găsi furnizori pentru fiecare zonă de business. Eu știam de ce aveam nevoie, dar tot timpul mi-a plăcut să mi se spună “uite, firma asta e de încredere”, mi-a părut bine să am un input, să nu stau să le fac pe toate de la zero. Chiar dacă fac research și compar orice furnizor care îmi este recomandat cu alți trei-patru, la STUP toate recomandările au ieșit câștigătoare, pentru că au fost promoții, reduceri și alte avantaje.
Ai prins STUP Fest?
Am prins, da. Eu tocmai inițiasem discuțiile cu MTH.Digital pentru o colaborare și, deși erau în lista mea de top 3 parteneri, nu eram foarte hotărât dacă să îi aleg pentru că depășeau puțin bugetul meu. Fix când era să încep lucrul cu o altă companie din piață, a venit STUP Fest cu o ofertă foarte bună, care a picat la momentul oportun și de care chiar m-am bucurat.
La ce servicii ai apelat?
Eu, în STUP, am apelat la Regnet pentru înființare firmă, la Hosterion pentru domeniu și găzduire, am ales platforma Gomag pentru magazinul online, am folosit și folosesc în continuare SmartBill pentru facturare și gestiune, iar cu MTH.Digital fac marketingul digital. Am încercat să apelez la cât mai multe dintre serviciile partenerilor STUP pentru că mi s-au părut aleși foarte bine și sunt foarte dedicați pe bucata lor. Nu știu, însă, cum mi-a scăpat Regina Maria. :) De-abia după ce am trimis o colegă de la Customer Service, proaspăt angajată, la o clinică medicala locala apropiata domiciliului ei în Bucuresti, mi-am dat seama că puteam profita de oferta celor de la Regina Maria prin intermediul STUP.
Cum ți s-a părut interacțiunea cu partenerii STUP?
În primul rând, am avut o interacțiune foarte bună cu persoana dedicată din STUP care m-a ajutat continuu. Input-ul a fost foarte bun, mai ales că eu în general am așteptări ridicate de la oamenii cu care lucrez. Despre parteneri, îți pot spune, de exemplu, că la început a trebuit să escaladez un pic lucrurile cu Gomag ca să îmi dau seama dacă pot lucra cu platforma lor. Dar a fost foarte bine că am venit la un eveniment STUP, susținut de co-fondatorul Gomag, și am putut discuta direct cu el. Azi, lucrez extraordinar de bine cu Gomag și, de la pachetul lor entry-level/Basic, am trecut apoi prin Start și Plus si am ajuns rapid la pachetul Pro (pentru By Scent Collection Club, având în vedere potențialul de business, va urma cu siguranta pachetul Gomag „Enterprise” - solutie personalizata dedicata companiilor cu volume foarte mari)
Cum merge promovarea businessului?
M-au întrebat și cei de la MTH.Digital cum mi se pare după câteva zile de la lansarea campaniei. De-abia începuseră abonările și, fiind încă firave, probabil s-au gândit că o să mă demoralizez fiindcă nu văd din prima zeci de mii de doritori de parfumuri înscriși ca membri. Le-am spus că știu foarte bine că lucrurile acestea durează. Fiind și consumator, nu doar owner de business, știu că atunci când apare un brand nou, nu te duci din prima să cumperi de la el. Există niște early adopters, dar până și ei au nevoie să vadă o reclamă, să te citească într-un articol pe pagina Băncii Transilvania, să vadă un influencer vorbind despre tine, să vadă un review al altui cumpărător sau să te întâlnească la un eveniment față în față. Sper că i-am liniștit. Sunt bucuros că lucrurile încep să se miște. :)
Deci ești mulțumit de colaborarea cu MTH.Digital?
Da. Sunt foarte buni, sunt foarte mulțumit. Mi se par foarte profi. Îmi place că îmi acoperă multe servicii: paid ads pe Facebook, Instagram, Tik Tok, postări pentru toate rețelele acestea și partea de creație - copywriting, grafică, design. Urmează să dezvoltăm și partea de e-mail marketing / newslettere tot cu ei, iar pentru Tik Tok tocmai le-am trimis produse (parfumuri, atomizoare, cutii) ca să înceapă să le filmeze, să avem și conținut video. Partea de community management ne-am gândit dar ni s-a si recomandat să o păstrăm la noi, intern, pentru că știm mai bine să răspundem întrebărilor clienților în timp real.
La evenimente STUP ai participat?
Da, am participat la un curs pe fonduri europene. Cumva aveam nevoie de suport pentru un alt business pe care eu și soția mea aveam în plan să îl dezvoltăm, în zona piscicolă și de turism. Cei de la fonduri-structurale.ro, care au ținut acest curs, ne-au dat câteva idei și ne-au spus încotro să ne uităm. Au fost foarte profi cu noi.
Ce te-a surprins cel mai plăcut la STUP?
Mi-a plăcut atenția față de firme și spațiul de networking. Te întâlnești cu parteneri, furnizori și totul se întâmplă la un alt nivel. Îmi place conceptul, ideea din spatele lui și se vede că e un lucru făcut cu seriozitate. Și mai îmi place faptul că nu ești uitat. Adică vii, discuți și cineva din STUP ține pasul cu călătoria ta: știe în ce punct ești, te întreabă dacă mai ai nevoie de ceva, îți dă un reminder. Îmi pare rău că nu există mai multe locuri de genul acesta, și în alte zone din București (zona de Nord), dar poate și în afara Bucuresti-ului, pentru antreprenori de pretutindeni.
Cum și cui ai recomanda STUP?
Aș recomanda STUP celor care vor să intre în zona de antreprenoriat sau celor care vor să învețe, să se pregătească pentru el. Le-aș povesti despre cum îți scurtează timpul, despre furnizorii verificați pe care îi găsești aici și despre garanția că te poți baza pe ei. Sincer îți spun că eu am căutat și alții parteneri decât cei recomandați, dar am ajuns la concluzia că Banca Transilvania și-a făcut bine treaba când a ales firmele partenere.
Dacă și tu ai o afacere sau idee de business la început,hai cu ea în Stup! O super comunitate de specialiști dedicată ție și afacerii tale te așteaptă aici.