Invită-ți prietenii

Știi pe cineva la început de drum în afaceri? Ai un prieten antreprenor? Mai mulți? Spune-le și lor despre Stup!

Te rugăm să te asiguri că persoana pe care o recomanzi este de acord să ne comunici e-mailul său și verifică dacă l-ai scris corect.

Un nou început #SeFaceLaStup cu Cristian Emanuel Aldea

Dacă îți place, spune-le și prietenilor tăi 😊

31 IANUARIE 2023   •   Cât te reținem cu cititul? 5 minute

În această serie de interviuri, te invităm să descoperi poveștile unor tineri ambițioși care, în privința antreprenoriatului, au trecut de la îndoială la încredere mai repede decât poți spune STUP. Pentru că au găsit aici o comunitate de specialiști dornici și pregătiți să le ușureze calea de la început. Și chiar mai mult decât atât. Despre ei și despre felul în care un nou început #SeFaceLaStup, poți citi aici în continuare.


Care este povestea din spatele Stupinele Cristian?

Stupinele Cristian au în spate o experiență bogată, dobândită atât în urma cunoștințelor moștenite din tată în fiu de 3 generații încoace, cât și pe seama celor profesionale însușite în stupine de dimensiuni industriale din Germania și Austria. Stupinele Cristian își propun o abordare diferită a segmentului apicol prin deschiderea de noi drumuri în materie de produse ale stupului. Principalul nostru diferențiator sunt și rămân fagurii de miere construiți în moduri extraordinare direct de albine.

Ne poți spune mai multe despre produsele tale?

În primul rând, producem faguri cu miere din fructe. Anul acesta, am introdus în alimentația albinelor sucuri de fructe proaspăt stoarse – vișine, zmeură, afine, cătină și aronia – pentru a fi procesate și transformate în miere. Dar pentru că nimeni nu ar fi crezut că este rezultatul muncii albinelor și nu vreun amestec de miere cu sirop făcut de oameni a trebuit să demontăm această barieră cu ajutorul fagurilor. Asta pentru că fagurele este o creație incontestabilă a albinelor, iar atâta timp cât este închis cu un căpăcel de ceară doar de către ele, putem oferi certitudinea că mierea cu fructe din interior este strict rezultatul muncii lor și nu intervenția noastră.

Apoi, tot pe partea de faguri, executăm mini stupi în borcan: albina clădește fagurii și îi încarcă cu miere direct în sticlă. Când produsul e gata, nu facem decât să eliberăm albina înainte de a sigila capacul. Și deși este un produs greu de realizat, ne bucurăm că reușim să venim cu suficiente piese de acest fel în întâmpinarea retailerilor.

La final, ca să atragem atenția asupra brandului și să evadăm din șabloanele clasice de miere, polen, propolis, am realizat cu ajutorul albinelor tablouri din faguri. Pe un suport de lemn sau de sticlă, direcționăm albinele să construiască structuri după un anumit model, iar rezultatele sunt surprinzătoare, adevărate opere de artă. Tablourile din faguri sunt o idee 100% marca Stupinele Cristian și sunt marele nostru pariu – pe care l-am și câștigat - când vine vorba de inovație în domeniul apicol.

Ca antreprenor, ești la primul tău business?

Nu, am mai avut astfel de inițiative în trecut, chiar din perioada facultății. Dar pe parcurs, contextul de piață și energia personală m-au ținut departe de antreprenoriat.

În ce sens?

În sensul în care, la fel ca acum, eu caut să îmi aloc timpul pentru proiecte apicole: să învăț mai mult despre albină, să înțeleg schimbările climatice care îi afectează comportamentul, să găsesc soluții de îmbunătățire a procesului de producție. Nu vreau să mă dedic învățării modului în care funcționează un site, de exemplu. Sau să mă ocup de partea de fotografie de produs. Chiar dacă știu fotografie la nivel profesionist sau înțeleg foarte bine funcționarea unui site, pentru mine ca antreprenor e important să las lucrurile acestea în mâna experților. Și nu am avut resursele de timp necesare să îi caut, să mă ocup.

Cum ți-a venit atunci STUP în ajutor?

STUP mi-a dat timp să mă ocup de lucrurile care contează pentru mine și de cele pe care vreau să le fac mai bine. Mi-a dat timp pentru core business, pentru familie, pentru entertainment. M-a degrevat de activități tehnice sau operaționale care nu fac obiectul expertizei mele. Mi-a oferit soluții la cheie din partea unor profesioniști validați. Și mi-a dat acces facil la cele mai bune conexiuni existente pe piață în acest moment. Nu a mai trebuit să-mi pun 1.000 de întrebări și să le caut singur răspuns. Am fost direcționat către experți, am primit răspunsurile pe loc și am câștigat timp. Acesta e pentru mine cel mai mare beneficiu.

La ce parteneri STUP ai apelat?

Pentru că zona mea de interes a fost construirea site-ului - de la găzduire la magazin online la fotografie de produs atât în studio cât și în afara lui - Hosterion, GoMag și The Yellow Creators sunt cei trei parteneri care m-au ajutat cel mai mult. Dar folosesc și programul de facturare SmartBill, chiar dacă nu încă la capacitate maximă.

Ai participat și la vreun curs?

Da. Un curs care m-a ajutat foarte mult a fost cursul de introducere în partea tehnică a unui site, cu noțiuni despre promovarea lui, despre indexare, despre modul în care apare în căutări. Cea mai valoroasă lecție învățată aici ține de calibrarea așteptărilor. Pentru că mulți ne dorim să ajungem pe prima pagină Google, dar puțini înțelegem că e nevoie de un model bine proporționat între buget, investiție și rezultate. Altfel, te poți trezi cu o presiune financiară mare care îți va influența viabilitatea întregului plan de business.

Ce te-a impresionat la STUP?

În primul rând, când vii aici ai sentimentul că oamenii nu fac business pentru corporația lor, ci pentru businessul antreprenorului. Că succesul lor depinde exclusiv de succesul tău. E o atmosferă familiară, în care simți că ești în centrul atenției. Chiar dacă ești un antreprenor mic, descoperi că o companie mare te tratează cu credibilitate și pe picior de egalitate cu ea. Mai apoi, avem partenerii. STUP mi-a dat încrederea că, în orice moment, Banca Transilvania pune toate filtrele necesare ca partenerii pe care îi recomandă să fie printre cei mai buni din industrie.

Ai găsit asemănări între Stupinele Cristian și Stup BT?

Da, pot să mă gândesc la asemănări din perspectiva organizării și a disciplinei. În stup, fiecare albină are un rolul bine definit și trebuie să lucreze în sinergie cu celelalte pentru supraviețuirea, dezvoltarea și performanța comunității. Aceleași lucruri le-am remarcat și aici. Fiecare departament este specializat pe o anumită activitate, dar se coordonează și direcționează reciproc pentru soluționarea problemelor specifice de care se lovesc antreprenorii.

Continuă fraza: antreprenoriatul nu e numai lapte și miere, dar...

...e și aromă de șampanie. Ne asumăm că va fi multă bătaie de cap, multe nopți nedormite, multe weekenduri petrecute nu cu familia pe insule exotice ci pe baricade ca să rezolvăm probleme, dar facem totul în așteptarea motivelor de sărbătoare.

Iar asta nu e tot: și tu te poți bucura de o poveste asemănătoare pentru tine și afacerea ta. Ia parte la un nou început alături de comunitatea de specialiști și antreprenori STUP. Înscrie-te aici.

Dacă îți place, spune-le și prietenilor tăi 😊

Vrei sa participi la un workshop antreprenorial?

În Stup găsești tot felul de evenimente.

Află mai mult

Articole similare

26 SEPTEMBRIE 2023   |   4 minute

Un nou început #SeFaceLaStup cu Maria

Află mai multe

11 IULIE 2023   |   4 minute

Un nou început #SeFaceLaStup cu Joseph și Tony

Află mai multe

18 IULIE 2023   |   5 minute

Un nou început #SeFaceLaStup cu Denisa

Află mai multe