În această serie de interviuri, te invităm să descoperi poveștile unor tineri ambițioși care, în privința antreprenoriatului, au trecut de la îndoială la încredere mai repede decât poți spune STUP. Pentru că au găsit aici o comunitate de specialiști dornici și pregătiți să le ușureze calea de la început. Și chiar mai mult decât atât.
Hey, Denis! Povestește-ne, pe scurt, cu ce te ocupi.
Sunt artist plastic, absolvent al Universității de Arte din București, secția Ceramică, Sticlă, Metal ca șef de promoție. Mă pasionează sculptura și mobilierul în metal, dar pentru că atelierul actual nu îmi permite să execut opere de amploare, fac, deocamdată, bijuterie și “sculpturi purtabile”, adică genți din metal și accesorii de față. Mă mai ocup și de pictură, grafică, desen, iar de curând am publicat inclusiv un volum de poezie.
Ai avut, de curând, o expoziție la Muzeul Literaturii.
Da, e vorba despre expoziția “Auriu și alte pete”, unde am prezentat o colecție de 12 genți unicat, din alamă și catifea, și 15 accesorii de față: ochelari, măști și diferite alte obiecte. Numele expoziției a pornit de la auriul alamei (cu care lucrez cel mai frecvent), iar petele fac referire, pe de o parte, la pasiunea mea pentru pictură, iar pe de alta la efectele picturale care rezultă din oxidarea în timp și în anumite condiții a metalului.
Ce nevoie te-a adus la Stup?
La Stup m-a adus nevoia de a-mi deschide o firmă, astfel încât să pot factura proiectele la care lucrez. Totodată, mi-am dorit să duc bijuteriile și în magazine de nișă, de unde oamenii pasionați de obiecte de designer să le poată achiziționa.
Ce soluții de business ai luat din Stup și cum te-au ajutat?
Am apelat la REGnet pentru înființarea firmei, la DC Conta pentru serviciile de contabilitate și la Namirial pentru semnătura electronică.
REGnet mi-a dat opțiunea de a alege între un PFA și un SRL și am ales să deschid un SRL pentru că, în viitor, îmi doresc să duc businessul la un nivel foarte mare. Scopul meu pe termen lung e să creez și mai multă valoare în societate, ajutând tinerii artiști să depășească problemele financiare ori pe cele legate de lipsa atelierelor sau a materialelor și să reușească să crească, să se dezvolte.
DC Conta mă liniștește de fiecare dată când întâmpin situații de care mă sperii, ca de pildă cea în care am crezut că trebuie să mai angajez o firmă sau o persoană care să se ocupe de listele de inventar, când, de fapt, era în regulă să le fac eu. :)
Semnătura electronică nu am folosit-o încă, pentru că n-am înțeles foarte bine cum. Dar voi reveni la Namirial pentru suport.
Din experiența ta, ce recomandare ai avea pentru tinerii antreprenori?
Aș avea o recomandare care se potrivește atât antreprenorilor, cât și artiștilor la început de drum. Aceea de a căuta să adune experiență, înainte de toate: să meargă și să lucreze cu oameni care activează în domeniul lor de interes, să construiască relații cu ei (și mai departe cu alții) și să se implice în cât mai multe proiecte, indiferent dacă unele vor fi plătite, iar altele nu. Eu am lucrat foarte mult timp pe gratis la început, pentru diverși oameni și, fiindcă mă lăsau să le folosesc atelierul și materialele, am avut oportunitatea să cresc și să-mi construiesc un viitor.
Care a fost momentul tău “Aha” la Stup?
M-a impresionat faptul că totul a mers foarte rapid și că, oricând am avut o întrebare, am putut veni aici și rezolva lucrurile ușor. Fără să mai pierd timp căutând răspunsul sau soluția de unul singur.
Ce faci, ca antreprenor la început de drum, atunci când nu primești susținerea pe care o așteptai din partea oamenilor apropiați? (întrebare primită de la Miruna x This Girl Can)
Chiar dacă nu ai întotdeauna rezultatele pe care ți le dorești, important este să nu renunți la a crede în potențialul lucrurilor pe care le faci. Realizează că ele nu sunt și nu trebuie să fie pentru toată lumea (nici chiar pentru oamenii apropiați) și rămâi focusată să continui. Rezultatele vor veni pe măsură ce publicul de care ai nevoie te va descoperi. Eu, de exemplu, am două lucrări pe care le iubesc, dar nici acum nu le-am vândut. Și am foarte mare încredere în ele. Știu că își așteaptă publicul potrivit.
Lasă-ne o întrebare pentru următorul antreprenor.
Eșecul – când e cu adevărat o nereușită și când o experiență esențială de business?
Ce planuri de viitor ai?
Pe termen lung, vreau să deschid o galerie de artă care să se ocupe cu promovarea artiștilor tineri și unde scenografia să fie parte integrantă a spațiului expozițional. Pe termen scurt, vreau să extind zona de bijuterie, să particip anul viitor cu colecția de “sculpturi purtabile” la Romanian Design Week și, mai departe, în străinătate. Urmăresc niște colaborări cu designeri sau case de modă din afară pentru care să creez genți personalizate.
***
Dacă și tu ai o afacere sau idee de business la început, hai cu ea în Stup! O super comunitate de specialiști dedicată ție și afacerii tale te așteaptă aici.