Invită-ți prietenii

Știi pe cineva la început de drum în afaceri? Ai un prieten antreprenor? Mai mulți? Spune-le și lor despre Stup!

Te rugăm să te asiguri că persoana pe care o recomanzi este de acord să ne comunici e-mailul său și verifică dacă l-ai scris corect.

Un nou început #SeFaceLaStup cu Anamaria și Iulia

Dacă îți place, spune-le și prietenilor tăi 😊

11 APRILIE 2023   •   Cât te reținem cu cititul? 5 minute

În această serie de interviuri, te invităm să descoperi poveștile unor tineri ambițioși care, în privința antreprenoriatului, au trecut de la îndoială la încredere mai repede decât poți spune STUP. Pentru că au găsit aici o comunitate de specialiști dornici și pregătiți să le ușureze calea de la început. Și chiar mai mult decât atât. Despre ei și despre felul în care un nou început #SeFaceLaStup, poți citi aici în continuare.


Cine este și ce face Tai-Mălai cu povești?

Chiar dacă ne știm de mai bine de nouă ani (noi: Iulia și Anamaria), am început să ne împrumutăm cărți, mai recent, atunci când fetele noastre au cerut tot mai multe de răsfoit. Până atunci, fiecare construia acasă biblioteca proprie și ne-am întâlnit la mijloc cu aceeași pasiune și dorință de cunoștere. Acest mic univers a crescut odată cu ele, și direct proporțional, au crescut și plasele de cărți împrumutate dintr-o casă în cealaltă.

Avem deja un obicei cu “trafic” de plase. Descoperim împreună din ce în ce mai multe povești, serii, autori, edituri, iar dorințele lor sunt tot mai diverse. Ne gândeam atunci cât de util ar fi un loc în care să găsim recomandări de carte (tematice, grupate după vârstă, pozate în interior, etc). Acum trei ani existau foarte puține “locuri” cu recomandări de cărți pentru copii.

Am pornit de la o nevoie, ea s-a transformat dintr-o idee într-un plan pe care l-am pus în practică. Pe 3 Decembrie 2021, am scris prima noastră recenzie despre o carte și, cu multe emoții, au urmat postări în fiecare zi pe tema Crăciunului.

Dar cum ați identificat nevoia pentru un astfel de serviciu?

Prima oară am deschis o pagină de Instagram unde împărtășeam păreri și recenzii despre cărțile citite alături de fetele noastre. Din această joacă online, am început să primim mesaje de la urmăritorii care aveau nevoie de sfaturi pentru copiii lor, despre cum să-i apropie mai mult de plăcerea lecturii. Atunci, am decis să dezvoltăm un formular online pe care aceștia să îl completeze - cu informații despre pasiunile copilului, vârsta, personalitatea lui etc. – și, în urma completării, să primească acasă un pachet personalizat de cărți.

Ce conține acest pachet personalizat?

Pachetul conține trei cărți. Prima este o carte care vine să hrănească interesul copilului pentru lucrurile care îl pasionează, care îl fac curios sau despre care are nevoie să știe: de la dinozauri la insecte, la magie la cum învingem frica de doctor, de avion, de înălțime sau cum facem față pierderii unui animăluț de companie și multe, multe altele. A doua este o carte în antiteză, care vine în completarea celei dintâi, pentru a-i deschide și mai mult perspectiva asupra subiectului respectiv. Iar a treia este o carte surpriză, mai tehnică, din care poate învăța sau descoperi lucrurile altfel. De exemplu, o carte surpriză poate fi una care conține oscioare de dinozaur și instrucțiuni despre cum să-și construiască propriul exponat. O alta poate include o lanternă UV care dezvăluie, între paginile ei, tot felul de creaturi magice, invizibile.

Ce provocări v-au adus la Stup?

Toate. Pentru că nu știam nimic despre antreprenoriat. E primul nostru business și a trebuit să dăm cu nasul de toate lucrurile serioase pe care trebuie să le facă adulții când au o idee: de la alegerea formei de organizare, la facturare, contabilitate, domeniu web, tot. Iar pe lângă asta, ne-am luptat și cu îngrijorarea specifică oricărui antreprenor la început de drum, aceea că nimeni nu te va ajuta sau susține.

Și cum a fost prima întâlnire cu Stup?

A fost peste așteptările noastre. Venisem cu ideea că ni se vor acorda maximum 15 minute pentru a afla ce ne dorim și că, la final, altcineva o să aibă de câștigat de pe urma noastră. Dar am ajuns să petrecem mai bine de trei ore și jumătate în Stup și să primim din partea tuturor departamentelor cea mai frumoasă validare: că ideea funcționează și că visul nostru se poate îndeplini. Stup ne-a dat speranță, dincolo de ajutorul real de care aveam nevoie ca să creăm mai departe.

Cum v-au ajutat partenerii Stup?

Regnet ne-a ajutat să alegem între un PFA și un SRL. După ce am înțeles ce presupun diferențele dintre cele două, ne-a fost mai ușor să ne orientăm asupra înființării unui PFA, mai ales acum la început, cât ne luăm timp să înțelegem clientul, cerințele lui sau posibilitățile pe care le avem noi pe mai departe. Apoi, am avut întâlniri cu Smartbill pentru facturare, cu D&C Conta pentru contabilitate și plănuim, în viitor să apelăm și la un partener pe partea de marketing și dezvoltare de site. Momentan, doar am achiziționat domeniul prin Hosterion.

Ce v-a plăcut cel mai mult în urma experienței Stup?

Cel mai mult ne-a impresionat faptul că totul se desfășoară într-un mod atât de prietenos și de eficient. Nu doar am întâlnit o echipă super empatică cu ideea noastră, ci s-au întâmplat lucruri concrete. De exemplu, noi nu știam nici măcar ce cod CAEN să alegem și a fost foarte important să întâlnim oameni care ne-au putut oferi răspunsul pe loc. Ne-a plăcut disponibilitatea lor de a ajuta și faptul că ne-au ascultat dorințele din secunda în care am intrat și până la plecare. Timp de trei ore și jumătate, după cum ziceam.

Ce le-ați spune oamenilor care au o idee de business, dar se tem să se apuce de ea?

Le-am spune că fiecare poveste contează și să nu o lase nescrisă sau nespusă. Să aibă curaj! Pentru că odată ce vor veni să vorbească despre ea în Stup, vor primi ajutorul personalizat la care poate nu s-au așteptat, dar de care au nevoie ca să își transforme visurile în realitate.

Iar asta nu e tot: și tu te poți bucura de o poveste asemănătoare pentru tine și afacerea ta. Ia parte la un nou început alături de comunitatea de specialiști și antreprenori STUP. Înscrie-te aici 🥳

Dacă îți place, spune-le și prietenilor tăi 😊

Vrei sa participi la un workshop antreprenorial?

În Stup găsești tot felul de evenimente.

Află mai mult

Articole similare

26 SEPTEMBRIE 2023   |   4 minute

Un nou început #SeFaceLaStup cu Maria

Află mai multe

11 IULIE 2023   |   4 minute

Un nou început #SeFaceLaStup cu Joseph și Tony

Află mai multe

18 IULIE 2023   |   5 minute

Un nou început #SeFaceLaStup cu Denisa

Află mai multe