În această serie de interviuri, te invităm să descoperi poveștile unor tineri ambițioși care, în privința antreprenoriatului, au trecut de la îndoială la încredere mai repede decât poți spune STUP. Pentru că au găsit aici o comunitate de specialiști dornici și pregătiți să le ușureze calea de la început. Și chiar mai mult decât atât.
Salut! Povestește-ne puțin despre tine.
Mă numesc Mihai Bodonea, sunt originar din Satu Mare, dar de 10 ani locuiesc în București. Am lucrat până acum în IT, începând ca game tester și ajungând să ofer suport IT intern, acumulând experiență în companii mici, start-up-uri, corporații și multinaționale. Anul acesta, însă, am decis să fac o schimbare și am deschis propria afacere aici, la Stup.
Cu ce se ocupă afacerea ta?
Firma mea se ocupă cu vânzarea de haine vintage de brand (Carhartt, Dickies, North Face și altele) din zona urbană, mai exact din stilurile rap și hip-hop. Am ales această nișă după ce am observat că este într-o continuă creștere și dezvoltare, ceea ce înseamnă o cerere tot mai mare. Fiind pasionat de cultura urbană și, în același timp, atent la modul în care mă îmbrac, am găsit o modalitate de a îmbina aceste două pasiuni într-un business.
Cum ți-a venit ideea?
După ce mi-am dat demisia de la ultimul loc de muncă, am luat o pauză de două luni pentru a reflecta și a decide ce vreau să fac mai departe. Ideea magazinului a apărut în urma unei discuții cu un prieten în această perioadă, când încercam să definesc noul capitol din viața mea.
Cum se numește businessul și unde te pot găsi oamenii?
Firma se numește Umerașul Urban – un nume care reflectă domeniul de activitate. Brandul, însă, este cunoscut sub numele de Hood ReWear și poate fi găsit online, pe Instagram și Facebook. Din ianuarie, vom deschide și o locație fizică, o surpriză pe care o vom anunța pe cele două rețele sociale la mijlocul lunii decembrie.
Ce provocare te-a adus la Stup?
Am avut nevoie să înființez firma și să stabilesc sediul social, cu toate contractele necesare. Aveam deja o listă de firme care se ocupă de astfel de servicii, dar, după ce am comparat tarifele și ofertele, am ajuns la concluzia că Stup este cea mai profesionistă alegere.
La ce servicii din Stup ai apelat?
Am apelat la Regnet pentru înființarea firmei, la BT pentru deschiderea contului de business și, odată cu el, am primit și soluția de facturare FGO. Asta mi-a plăcut foarte mult pentru că oricum intenția mea era să îmi fac abonament la ei.
Cum ți s-au părut partenerii aleși?
Cu Regnet am întâmpinat o mică piedică, dar aceasta a fost cauzată de Registrul Comerțului – perioadă de concedii, probleme la migrarea sistemului și altele. Deși înființarea firmei a durat aproximativ trei săptămâni, am fost mulțumit de modul în care s-au desfășurat lucrurile. Echipa m-a informat de la început despre dificultățile existente și, în ceea ce ținea de ei, au fost 100% implicați. Per total, a fost o experiență foarte bună.
Ce planuri de viitor ai pentru businessul tău?
Momentan, businessul este în faza de test. Dacă prinde bine și crește, plănuiesc să adaug și haine noi. Am deja în minte câteva branduri indie din străinătate pe care aș putea să le aduc în exclusivitate pentru România.
Ești singur în business?
Da, dar sunt pregătit. Să-i dăm bătaie! ✌️
***
Dacă și tu ai o afacere sau idee de business la început, hai cu ea în Stup! O super comunitate de specialiști dedicată ție și afacerii tale te așteaptă aici.